D-ORS INSTRUCȚIUNI PENTRU UTILIZARE
D-ORS
diosmectită 3 g + electroliți
Dispozitiv medical de unică folosință
20 de plicuri cu pulbere pentru suspensie orală
NU CONȚINE GLUTEN
Compoziție
Un plic cu pulbere conține diosmectită 3,00 g; clorură de sodiu 0,263 g; clorură de potasiu
0,0373 g; citrat tripotasic anhidru 0,162 g; citrat trisodic 0,147 g; glucoză (dextroză anhidră) 1,982 g.
Excipienți: vanilină, zaharină sodică, dioxid de siliciu, aromă de frișcă, aromă de vanilie, colorant
beta-caroten.
Descrierea dispozitivului și instrucțiuni pentru utilizare
D-ORS este un dispozitiv medical de unică folosință în plicuri cu pulbere pentru suspensie orală.
Conținutul unui plic se dizolvă în 100 ml de apă. Pentru a se obține o suspensie omogenă, turnațipulberea într-un pahar, adăugați apă și amestecați încet. Se recomandă ca D-ORS® să fie
administrat între mese.
Indicații
Tratamentul oral al diareii acute și cronice și al simptomelor dureroase asociate afecțiunilor gastrointestinale. Profilaxia diareii cauzate de radioterapie și chimioterapie.
Doza recomandată
Pentru primele trei zile:
Copii cu vârsta de 2 ani și peste: maximum 4 plicuri pe zi.
Adulți: maximum 6 plicuri pe zi.
Ulterior se continuă cu jumătate de doză până la dispariția diareii.
Durata tratamentului
D-ORS se utilizează maximum 5 zile consecutive. În cazul în care simptomele persistă, adresați-vă
unui medic.
Modul de acțiune al D-ORS
Un plic de D-ORS® conține diosmectită și electroliți. Diosmectita este o argilă naturală caracterizată printr-o structură cristalină multistratificată fină care îi conferă o capacitate mare de absorbție, permițând diosmectitei să încorporeze lichide în lumenul intestinal și astfel crescând consistența scaunului și încetinind eliminarea scaunului. Astfel, D-ORS® scade riscul de deshidratare din cauza diareii și ajută la refacerea echilibrului hidrosalin, datorită dozei echilibrate de electroliți din compoziția produsului. Capacitatea de absorbție a diosmectitei permite, de asemenea, D-ORS® să
interacționeze cu glicoproteinele mucoasei peretelui gastroduodenal, modificându-le caracteristicile fizice și generând un gel protector care protejează împotriva hipersecreției de acizi și substanțe dăunătoare pentru stomac.
Precauții legate de siguranță și verificări înainte de utilizare
Discutați cu medicul în cazul în care luați concomitent și alte tratamente. Nu lăsați D-ORS la
îndemâna copiilor. Nu utilizați D-ORS în cazul în care ambalajul original este deteriorat. Nu
utilizați D-ORS după data de expirare înscrisă pe ambalaj.
Atenționări
Capacitatea înaltă de absorbție a diosmectitei ar putea interfera cu absorbție la nivel gastrointestinal
a anumitor medicamente administrate oral. Alte tratamente cu administrare orală trebuie utilizate la distanță de administrarea D-ORS®. Nu se recomandă utilizarea D-ORS® de către persoanele care suferă de constipație. Persoanele care suferă de diabet zaharat sau care urmează o anumită dietă trebuie să ia în considerare faptul că D-ORS® conține zaharuri. Dacă urmați tratament medicamentos, adresațivă medicului dumneavoastră înainte de a administra acest produs. În timpul sarcinii sau în perioada de alăptare, adresați-vă medicului dumneavoastră înainte de a administra acest
Perioadă de valabilitate și condiții de păstrare
D-ORS are o perioadă de valabilitate de 3 ani și nu se va utiliza după data de expirare înscrisă pe
ambalaj.
D-ORS se păstrează la temperatura camerei fără a fi expus la lumina directă a soarelui, la surse
de căldură, umiditate și la contact cu apa.
Data de expirare se referă la produsul nedeteriorat și depozitat corect.
Producător
Pharma Line S.r.l – Via Bertani 2, 20154 Milano, Italia.
Distribuitor:
Aicore Bulgaria LTD, bd. Iliyantsi 42, Sofia 1220, Bulgaria
Reprezentant în Republica Moldova:
„AICORE CONSUMER” S.R.L.
Str. Burebista 17A, of. 208, Chişinău, Republica Moldova,MD -2032
Nr. de înregistrare: DM000268918
Prospect Rev. Nr. 5 din 09\2020.